Reprezentativitatea eșantionului (fun)

La un curs de statistică, profesorul explica faptul că, pentru a analiza comportamentul unei populații, putem lucra cu un eșantion. Deodată profesorul a observat un student privindu-l neîncrezător.
– Nu mă crezi?
– Cum să cred asta? De ce să nu studiem întreaga populație mai degrabă?
Profesorul i-a explicat atunci ideea de probă aleasă în mod aleator și de reprezentativitatea acesteia. Studentul clătina neîncrezător din cap. Atunci profesorul a început să-i vorbească de eșantioanele stratificate, de prelevarea de probe, dar studentul continua să fie neîncrezător.
– E prea teoretic, spune studentul. Cum să cred că dacă iau câteva probe o să am informații despre toate probele?
Atunci profesorul începe să-i explice de modul riguros în care se calculează ratingul emisiunilor de televiziune (metoda Nielsen) și faptul că prin această metodă se determină eficiența cheltuielilor din publicitatea tv.
– Vreți să spuneți că un eșantion de câteva mii îmi spune ce fac 15 milioane de locuitori? întreabă studentul. Asta nu o cred.
– E, atunci când te vei duce să-ți facă analizele de sânge, să le spui să-ți ia tot sângele, pentru că o eprubetă nu e de ajuns pentru tine! spune profesorul.

( idee luată de  pe site-ul lui GARY C. RAMSEYER)