Doris Lessing – Carnetul auriu (IV)

  • „Nu mă las descurajat de coloniştii albi. Nu m-am lăsat descurajat când am fost în închisoare ultima oară – istoria e de partea poporului nostru. Dar în după-amiaza aceasta am simţit greutatea Imperiului Britanic asupra mea, ca o piatră de mormânt (,,,) Îţi dai seama de câte generaţii e nevoie ca să faci o societate în care autobuzele vin la timp? În care, la scrisorile de afaceri, se răspunde eficient? În care poţi avea încredere că miniştrii n-o să ia mită?” (pag.611)

 

  • „Există un minte mare şi negru. E stupiditatea umană. Există un grup de oameni care împing un bolovan pe munte în sus. După ce au urcat câţiva metri, apare un război, sau tipul greşit de revoluţie, iar bolovanul se rostogoleşte în jos – nu până la capăt, întotdeauna reuşeşte să se oprească la câţiva centimetri mai sus de unde a pornit. Aşa că grupul de oameni îţi pune numărul la bolovan şi începe să împingă din nou. Între timp, în vârful muntelui stau câţiva oameni mari. Uneori ei privesc în jos, dau din cap şi spun: cei care rostogolesc bolovanul sunt încă la datorie. Dar între timp noi medităm la natura spaţiului sau cum va fi atunci când lumea se va umple de oameni care nu urăsc, nu se tem şi nu ucid.” (pag.736)

Final

„- Ai o influenţă proastă asupra mea, Anna. Eram perfect resemnată până să apari tu. De fapt, cred că o să ne descurcăm foarte bine.
– Nu văd de ce nu, răspunse Anna.
O mică tăcere.
– Totul e foarte ciudat, nu-i aşa, Anna?
– Foarte.
La puţin timp după aceea, Anna a zis că trebuie să se întoarcă la Janet, care probabil că venise deja de la cinema, unde se dusese cu o prietenă.
Cele două femei s-au sărutat şi s-au despărţit. (pag.775)

Lasă un răspuns