Pascal Bruckner – „Tirania penitenței” (III)

*”Îi place să repete vorba faimoasă a lui Hegel: «Nu există erou pentru valetul său». Dar uită continuarea citatului: «se întâmplă așa, nu pentru că primul nu este un erou, ci pentru că cel din urmă nu este decât un valet»”(pag.119-120)

*”Într-un pasaj celebru din De rerum natura (începutul Cărții a doua), Lucrețiu își închipuie înțeleptul ca pe un om așezat pe o faleză, uitându-se la imprudenții care ai pornit pe mare și se scufundă în valuri. «Să vezi de ce rele ai scăpat este un lucru plăcut». Dar dacă faleza se prăbușește în mare? Tot preferând nedreptatea dezordinii, Lumea Veche riscă, al rândul ei, să fie cuprinsă de haos, victimă a unei înțelepciuni care este celălalt nume al renunțării.” (pag.121-122).

*”Nu ne mai creăm propria viață, ci repetăm rănile de ieri.” (pag.156)

*”A te declara victimă înseamnă a-ți depune candidatura la excepție; este poate o etapă indispensabilă pentru o minoritate în reconstituirea sinelui, în recucerirea demnității. Dar este o armă cu două tăișuri. Căci nu întemeiezi un sentiment de apartenență pe o nenorocire teatralizată, îl întemeiezi pe experiență colectivă împărtășită, pe o răspundere crescândă în viața publică, mediatică și profesională. Victimizarea nu produce comunitarism, așa cum se tem susținățorii modelului republican, ci făurește conglomerate de reclamanți, o comunitate absentă.” (pag.157)

*”Marile națiuni sunt blamate, deseori pe bună dreptate, pentru deficiențele lor în absorbția imigranților, dar se uita că există și un despotism al minorităților, îndărătnicie în a se asimila dacă asimilarea nu e însoțită de un statut de extrateritorialitate.” (pag.160)

*”Asupra minorităților au fost transferate privilegiile interzise claselor dominante și națiunilor. De altfel, minoritatea, etnică, religioasă, sexuală, regională nu este nimic altceva decât o  mică națiune restituită angelismului ei, spălată de păcatul originar, la care cel mai excesiv șovinism este expresia doar a unui legitim amor-propriu.” (pag.164-165)

*” În fond, multiculturalismul nu este, poate, decât un apartheid legal în care găsești accente înduioșate ale celor bogați explicându-le celor săraci că banii nu aduc fericirea: nouă ne revine povara libertății, a făuririi personalității proprii, a egalității între bărbați și femei, vouă bucuria tradiției, a căsătoriei silite, a vălului, a poligamiei și exciziei.” (pag.166)

*”Contrariul memoriei nu este uitare, ci istoria.” (pag.173)

*”Suburbiile Europei de Vest sunt legate, în general, de două mari povestiri: a claselor muncitoare și a decolonizării. S-ar dori să se vadă în ele alianța dintre insurecția muncitorească și lupta antiimperialistă. Or participanții la răzmerițele din cartierele de blocuri în noiembrie 2005 în Franța, oricât de dezmoșteniți ar fi ei, sunt mai întâi de toate copiii televiziunii și ai supermarketurilor. Ce pretind ei? Așa cum a spus unul dintre ei: «Lovele și gagici».” (pag.178)

*”în moștenirea lui 1789, libertatea cedează în favoarea egalitarismului care are mari legături cu despotismul, cu nivelul tuturor spre partea de jos, și sunt plebiscitate extremele. Și atunci triumfă, în numele acestui imperativ, «invidia, gelozia, ura neputincioasă»(Stendhal).” (pag.186)

*”Acum ne scandalizăm de verile calde și de iernile reci: cerul ne datorează vreme temperată riscând altfel urmări penale! Am ironizat delăsarea americană în fața uraganului Katrina în septembrie 2005, dar ridicarea temperaturii cu câteva grade în luna august a fost trăită în Franța ca o Apocalipsă și a făcut 15000 de victime printre persoanele în vârstă: «Bătălia caniculei», titra un ziar de seară în septembrie din același an, ca și cum căldura estivală ar fi echivalentului unui Verdun sau Stalingrad.” (pag.199)

*”un clișeu este o bucată de adevăr care supraviețuiește, chiar când a încetat de a mai fi astfel.” (pag.208)

*”Iezuitul Louis Bourdaoue, celebru predicator de la curtea lui Ludovic al XIV-lea, făcea deosebirea, după Sfântul Bernard, între patru feluri de conștiință: cea bună liniștită (paradisul), cea bună tulburată (purgatoriul), cea rea tulburată (infernul), cea rea liniștită (disperarea).” (pag.232)

Final

*”Cel mai frumos cadou pe care Europa îl poate face lumii este să-i ofere spiritul de examinare pe care ea însăși l-a conceput și care a salvat-o din atâtea pericole. Este un cadou veninos, dar indispensabil pentru supraviețuirea omenirii.” (pag.236).

Lasă un răspuns