Valeriu Anania – Rotonda plopilor aprinși

rotonda_v_anania*«Mediocrul își caută competitorul potențial cu intuiția exactă a femeii care-și adulmecă rivala; inocența intenționată nu exclude urmărirea, deseori până în pânzele albe.» (pag.45)

*«- M-am pomenit într-o zi cu Cioculescu că vine la mine, mă ia de braț și ma intreabă: „Unde este, aici la dumneavostră, o zugrăveală care înfățișează iadul?” L-am dus în tinda catedralei, în fața râului de foc prin care mișună diavolii, chinuindu-i pe păcătoși. Cioculescu a dat roată cu ochii peste ei, apoi a pus degetul pe unul din încornorați, cu profil tăios și cu bărbuță. „Ăsta e, a exclamat el, sigur, el e!” „Cine, domnule profesor?” „Nae Ionesc, nu-l recunoști? E leit, nu-ncape nici o-ndioală” „Nu l-am văzut niciodată, nici măcar în poză” „cine e zugravul?” „Fresca e cea veche, originală, dar a fost restaurată de Belizarie” „Cineva mi-a deconspirat că pe o zugrăveală din București se află Nae Ionescu sub chipul unui drac. Desigur, Belizarie nu va fi avut nimic cu el, dar un dușman al lui Nae l-a pus – cu sau fără plată – să-l imortalizeze în ceata lui Scaraoțchi”. Râzând de această descoperire, criticul a adăugat: „Ce vrei, de când sunt șomer, m-am deprins să umblu din iad în iad” » (pag.55)

Moșii aceștia sunt cei ce ne-au lăsat o moșie (cu înțeles de patrie, așa cum cuvântul a fost folosit și de Eminescu), ei sunt cei care au făcut din noi moșneni sau moșteni, adică, după dicționar, țărani liberi, posesori în devălmășie ai unei proprietăți de pământ  moștenite de la un strămoș comun, cei cărora le datorăm conștiința că tot ce avem mai bun de la ei e o moștenire care trebuie păstrată, apărată și transmisă celor ce, noi înșine, le vom deveni strămoși.» (pag.63-64)

*«Ei bine, în Sâmbăta Moșilor – și numai atunci – pentru pomenirea morților se „împart” cireșe în vase de lut. Ritualul însă, practicat pe întinse arii locuite de români, nu e creștin. (…) Tradiția e atât de puternică, încât Sâmbăta Moșilor a devenit, din timpuri străvechi, un târg al olarilor, din care s-au dezvoltat, îmbogățindu-și conținutul și culoarea, cunoscutele târguri ale moșilor (cel din București a dat numele drumului care ducea la el, Calea Moșilor, numire ce trebuie păstrată cu scumpătate(…)»(pag.64)

*«Sufletul lui Gala Galaction era un roi de fluturi scânteietori, născuți noaptea dintr-o flacără înaltă și rotiți apoi, până la mistuire și regenerare, în jurul stâlpului de foc.» (pag.75)

*«Profesorul care a știut numai să învețe, păstrându-se, cu toate acestea, departe de sufletul copiilor, nu și-a îndeplinit decâț jumătate din menirea sa pedagogică; căci, orice s-ar zice, un profesor nu este pus numai să instruiască de la înălțimea catedrei, ci are și frumosul scop de a desăvârși sufletele, de a face să crească în elevi spiritul dragostei și al puterii de muncă.» (pag.85)

*«Patru ani mai târziu treceam prin Lancrăm și m-am oprit la mormântul lui Blaga, cu un buchet. Adusesem și o lumânare, am aprins-o, dar n-am găsit nimic care să-mi slujească drept sfeșnic sau reazim pentru flori, în afară de un singur obiect, pus acolo de o mână milostivă: o cutie de tinichea, cilindrică, din care cineva consumase mazărea și pe care încă se mai putea citi: „Fabrica de conserve Caracal”.»(pag.163)

Lasă un răspuns