Pascal Bruckner – „Tirania penitenței” (III)

*”Îi place să repete vorba faimoasă a lui Hegel: «Nu există erou pentru valetul său». Dar uită continuarea citatului: «se întâmplă așa, nu pentru că primul nu este un erou, ci pentru că cel din urmă nu este decât un valet»”(pag.119-120)

*”Într-un pasaj celebru din De rerum natura (începutul Cărții a doua), Lucrețiu își închipuie înțeleptul ca pe un om așezat pe o faleză, uitându-se la imprudenții care ai pornit pe mare și se scufundă în valuri. «Să vezi de ce rele ai scăpat este un lucru plăcut». Dar dacă faleza se prăbușește în mare? Tot preferând nedreptatea dezordinii, Lumea Veche riscă, al rândul ei, să fie cuprinsă de haos, victimă a unei înțelepciuni care este celălalt nume al renunțării.” (pag.121-122).

*”Nu ne mai creăm propria viață, ci repetăm rănile de ieri.” (pag.156)

*”A te declara victimă înseamnă a-ți depune candidatura la excepție; este poate o etapă indispensabilă pentru o minoritate în reconstituirea sinelui, în recucerirea demnității. Dar este o armă cu două tăișuri. Căci nu întemeiezi un sentiment de apartenență pe o nenorocire teatralizată, îl întemeiezi pe experiență colectivă împărtășită, pe o răspundere crescândă în viața publică, mediatică și profesională. Victimizarea nu produce comunitarism, așa cum se tem susținățorii modelului republican, ci făurește conglomerate de reclamanți, o comunitate absentă.” (pag.157)

*”Marile națiuni sunt blamate, deseori pe bună dreptate, pentru deficiențele lor în absorbția imigranților, dar se uita că există și un despotism al minorităților, îndărătnicie în a se asimila dacă asimilarea nu e însoțită de un statut de extrateritorialitate.” (pag.160)

*”Asupra minorităților au fost transferate privilegiile interzise claselor dominante și națiunilor. De altfel, minoritatea, etnică, religioasă, sexuală, regională nu este nimic altceva decât o  mică națiune restituită angelismului ei, spălată de păcatul originar, la care cel mai excesiv șovinism este expresia doar a unui legitim amor-propriu.” (pag.164-165)

*” În fond, multiculturalismul nu este, poate, decât un apartheid legal în care găsești accente înduioșate ale celor bogați explicându-le celor săraci că banii nu aduc fericirea: nouă ne revine povara libertății, a făuririi personalității proprii, a egalității între bărbați și femei, vouă bucuria tradiției, a căsătoriei silite, a vălului, a poligamiei și exciziei.” (pag.166)

*”Contrariul memoriei nu este uitare, ci istoria.” (pag.173)

*”Suburbiile Europei de Vest sunt legate, în general, de două mari povestiri: a claselor muncitoare și a decolonizării. S-ar dori să se vadă în ele alianța dintre insurecția muncitorească și lupta antiimperialistă. Or participanții la răzmerițele din cartierele de blocuri în noiembrie 2005 în Franța, oricât de dezmoșteniți ar fi ei, sunt mai întâi de toate copiii televiziunii și ai supermarketurilor. Ce pretind ei? Așa cum a spus unul dintre ei: «Lovele și gagici».” (pag.178)

*”în moștenirea lui 1789, libertatea cedează în favoarea egalitarismului care are mari legături cu despotismul, cu nivelul tuturor spre partea de jos, și sunt plebiscitate extremele. Și atunci triumfă, în numele acestui imperativ, «invidia, gelozia, ura neputincioasă»(Stendhal).” (pag.186)

*”Acum ne scandalizăm de verile calde și de iernile reci: cerul ne datorează vreme temperată riscând altfel urmări penale! Am ironizat delăsarea americană în fața uraganului Katrina în septembrie 2005, dar ridicarea temperaturii cu câteva grade în luna august a fost trăită în Franța ca o Apocalipsă și a făcut 15000 de victime printre persoanele în vârstă: «Bătălia caniculei», titra un ziar de seară în septembrie din același an, ca și cum căldura estivală ar fi echivalentului unui Verdun sau Stalingrad.” (pag.199)

*”un clișeu este o bucată de adevăr care supraviețuiește, chiar când a încetat de a mai fi astfel.” (pag.208)

*”Iezuitul Louis Bourdaoue, celebru predicator de la curtea lui Ludovic al XIV-lea, făcea deosebirea, după Sfântul Bernard, între patru feluri de conștiință: cea bună liniștită (paradisul), cea bună tulburată (purgatoriul), cea rea tulburată (infernul), cea rea liniștită (disperarea).” (pag.232)

Final

*”Cel mai frumos cadou pe care Europa îl poate face lumii este să-i ofere spiritul de examinare pe care ea însăși l-a conceput și care a salvat-o din atâtea pericole. Este un cadou veninos, dar indispensabil pentru supraviețuirea omenirii.” (pag.236).

Pascal Bruckner – „Tirania penitenței” (II)

bruckner02*”Nimic nu este mai occidental ca detestarea Occidentului, ca pasiunea de a te blestema, de a te sfâșia. Prin anatemele lor, marii preoți ai defăimării nu fac altceva decât să-și marcheze apartenența la universul pe care-l resping cu repulsie.” (pag.47)

*”Nu ne este frică de moarte, exclamă kamikazii ca să-și arate superioritatea față de oamenii obișnuiți. Dar o spun fiindcă le este frică de viață, n-au liniște până n-o calcă în picioare, n-o calomniază și n-o distrug” (pag.51)

*”Într-adevăr, paradoxul societăților deschise este că acestea par dereglate, nedrepte, pândite de crimă, singurătate, droguri, pentru că își etalează josnicia în fața întregii lumi, nu încetează să-și mărturisească lacunele, pe când alte societăți, mai opresive, par armonioase din cauza reducerii la tăcere a presei și a opoziției .” (pag.51)

*”Trebuie introdusă aici o distincție, clasică în filozofie, între căință și remușcare: prima recunoaște greșeala ca să se desprindă și mai bine de ea, să guste dulceața convalescenței, a doua se menține în greșeală din nevoia maladivă de a-i simți arsurile. Remușcarea nu se căiește de păcat, se hrănește din el, îl vrea prins de ea pentru totdeauna.” (pag.53)

*”Un popor care nu este niciodată răspunzător pentru faptele sale și-a pierdut toate calitățile ce permit să fie tratat ca un seamăn.” (pag.55)

*«Bătrânilor le place să dea precepte bune pentru a se consola că nu mai sunt în stare să dea exemple rele» – La Rouchefoucauld (pag.101)

* „Când America își mobilizează armata și acționează (deseori cu o inconștiență tragică), Europa își încrucișează brațele. Colos timorat, amenințat de gigantism, pierzând în eficacitate ceea ce câștigă în extindere, riscă să devină un Pilat din Pont al națiunilor.” (pag.105)

*”În America există o fuziune a patriotismului cu sacrul, în vreme ce Europa rămâne o construcție disperat de profană.” (pag.106)

*”Uitați-vă la moneda noastră comună! Ce reprezintă bancnotele de 10, 20, 50, 100 de euro? Arcade, poduri, porți, ca și când continentul nostru n-ar fi decât un loc de tranzit, o sală a pașilor pierduți, o mână întinsă restului planetei. Au fost șterse figurile lui Shakeaspeare, Cervantes, Rembrandt, da Vinci, Goethe, Dante, Pascal, Voltaire. Pentru că toți acești bărbați, acești DWEM (Dead White European Males, bărbați albi morți, potrivit terminologiei folosite în anumite campusuri universitare) sunt suspecți, încă atinși de prejudecăți pe care modernitatea noastră triumfătoare le-a spulberat.” (pag.107)

*”Să amintim un fapt foarte simplu: Europa mai degrabă și-a învins monștrii. Sclavia a fost abolită, colonialismul abandonat, fascismul distrus, comunismul îngenuncheat. Ce continent mai poate afișa asemenea bilanț? În definitiv, preferabilul a învins abominabilul.” (pag.118)

*”O națiune nu poate veșnic să se identifice cu torționarii, trădătorii și derbedeii ei sau să-și sacralizeze învinșii, împușcații și martirizații. Trebuie mai întâi să-și celebreze eroii, bărbați și femei, care, în cele mai critice momente, au îndrăznit să reziste, au permis unui popor să se redreseze, să meargă cu capul sus.”(pag.119)