Henri Stahl – Un român în lună (I)

stahl_roman_luna* „Un roman, având ca temă dragostea, este de cele mai multe ori sau un fals, sau o lipsă de delicateţă, după cum dragostea ce o descrii este închipuită ori după cum dai în vileag o iubire adevărată.” (pag.2)

*”Să dormi… ce degradare pentru un om. El, în creierul căruia poate fi atâta ştiinţă, inteligenţă, talent ori genialitate, să nu se poată sustrage ruşinii de a sta ore întregi inert, inconştient, batjocura oricui, horcăind hidos cu gura întredeschisă, obiect de teamă alteori când nu ştii dacă cel ce doarme e în viaţă ori e mort…” (pag.52)

*”Într-adevăr, casele se fac pe zi ce trece mai înalte şi tot mai mult se apropie cot la cot, ca soldaţii la front, strivind grădinile, mâncând cerul, aşa că din ce în ce te vezi silit să suceşti mai tare gâtul ca să afli de pildă de e soare sau nori. Va veni cu siguranţă o vreme, dacă ne-om tot civiliza aşa, când iubitorii cerului vor fi siliţi să umble în echilibru pe mâini ca să poată zări, foarte sus, o panglică îngustă de cer înstelat.” (pag.73)

*”Astronomia, deci, pe care au început-o umilii păstori trăind sub cerul liber, departe de colivia de nuiele sau piatră a caselor fără aer şi ţăranii pornind cu noaptea la munca câmpului, având stelele drept calendar şi ceasornic, astronomia, acaparată de oraşe, populată cu legendă, mister şi ştiinţă, se întoarce astăzi iarăşi la ţară şi tot mai greu îi va fi orăşeanului, anemiat prin lipsa de aer şi palid de invidie, să ridice fruntea spre cer, târât cum este a se zbate în mocirla luptelor meschine ariviste.” (pag.74)

stahl_roman_luna2* „ţăranul român, vede pe cer Racul, care a furat unul din piroanele pe care chinuitorii lui Crist voiau să-l înfigă în trupul Răstignitului Mântuitor. Drept răsplată, racul a fost pus pe cer şi… îl pot mânca creştinii tot anul, chiar şi în zi de post! Sărman rac şi feroce recunoştinţă!” (pag.74)

*”Povestesc ţăranii noştri, întrecând în fantezie până şi pe grecii cei vechi, că Sfredelul acesta, când se va apropia sfârşitul Pământului, va găuri Comoara şi aurul ceresc se va revărsa tot pe Pământ. Lacomi, oamenii se vor grămădi să adune cu patimă bani cât mai mulţi, însă pe locul atins de aurul comorii, apa va seca şi arghirofilii vor suferi groaznic de sete şi de foame. „Antihârţ” atuncea le va ieşi înainte făgăduind un butoi de apă şi un car cu pâine celui ce i s-ar închina şi mulţi îşi vor vinde sufletul Satanei, dar, bând apa lui Anticrist şi mâncând pâinea lui, vor îndura şi mai groaznic chinul setei şi al foamei. Celor credincioşi, care se vor fi arătat gata mai degrabă să moară de sete decât să se închine Necuratului, li se va arăta Cristos şi le va da un colţ de prescură şi un păhărel de vin cu care îşi vor astâmpăra şi foamea şi setea.” (pag.76)

* „Iată cum: cine ştie din pricina cărei certe de familie, Pământul şi-a gonit fata din casa părintească. I-a făcut un vânt atât de zdravăn, încât s-a dus biata fată învârtindu-se tocmai la 384000 km, şi la distanţa aceasta a început să dea târcoale casei natale. Curând însă i-a trecut Pământului necazul, i-a părut rău de fapta lui, i s-a făcut dor de copila lui, pierdută de acum, şi ar fi vrut s-o aibă iarăşi la sân. Din această tendinţă reciprocă de apropiere, de săltare unul spre altul, s-au născut mareele, umflarea şi ridicarea cu dor spre Lună a părţii lichide a globului nostru când Luna trece deasupra oceanelor terestre.” (pag. 104)

* „ce limbă armonioasă cu vocale pline au italienii, de pildă, şi ce şuierat vorbesc englezii, de parcă se tem să deschidă gura larg, de frica ceţii aproape permanentă în ţara lor de igrasie…” (pag. 147)

final

*” Cât despre tine, aerosfredelul meu drag, de ce te-aş ţine degeaba pe Lună până la epuizarea totală a forţei tale de zbor? Prin tine mai pot fi de folos oamenilor, prin tine îmi vor afla de urmă şi ne vor veni poate într-ajutor… Îţi dau drumul deci să te întorci singur spre Pământ, ca sol a ceea este mai bun în sufletul meu. Zboară ca visul, aducând oamenilor însemnările acestea zilnice ale mele. Fie ca în zborul tău să cazi pe pământul românesc iubit ce nu mi-e dat să-l mai sărut o dată, iar vouă, oamenilor, vă iert batjocurile, apatia voastră, vă dăruiesc din toată inima invenţiile mele, puţinul ce ştiu…

Aşa se încheia jurnalul de bord al românului cuceritor al Lunii.”

Lasă un răspuns