Max Blecher – Inimi cicatrizate

inimi-cicatrizate_blecher* ” O dată cu ei călătorea ritmul de fierărie veche a trenului, ca bătăile repezi ale unei inimi îmbătrânite şi mecanice, fixată sub vagon.” (pag.13)

* „— Eva! se recomandă aspru infirmiera care intră. Avea un nas atât de lung şi de ţuguiat încât de-ar fi întors capul în toate părţile parcă tot numai din profil stătea.” (pag.16)

* ” —  Pentru a fi un erou, pentru a ajunge la un ţel, continuă Quitonce cu o uşoară oboseală în voce, trebuie o anumită energie şi o anumită voinţă pentru înfrângerea unui mare număr de dificultăţi. Ei bine, orice bolnav dispune de aceasta, în timp de un an de zile un bolnav desfăşoară exact atâta energie şi voinţă câtă trebuie pentru a cuceri un imperiu…. Atât doar că le consumă în pură pierdere. Iată de ce bolnavii pot fi numiţi cel mult nişte eroi negativi. Fiecare din noi este un „cel ce n-a fost Cezar”, deşi a îndeplinit toate condiţiunile pentru a fi. Înţelegi? A conţine toate elementele componente ale unui Cezar şi a fi… un bolnav. E forma suprem ironică a eroismului.” (pag.55)

final

* ” — Te rog să uiţi, Emanuel, spuse ea. Să uiţi totul… şi mai ales noaptea aceea îngrozitoare… Uită oraşul ăsta… uită durerile lui…

Se aplecă peste dânsul şi îl sărută pe frunte, apoi părăsi iute compart imentul, pentru a nu izbucni în plâns. Încet, trenişorul porni hurducându-se pe şine. Infirmiera începuse a tricota în lumina slabă a becului. Emanuel rămase câteva minute inert, apoi se ridică în coate şi privi afară pe fereastră. În depărtare, oraşul era un vapor ce se scufundă, dispărea în întuneric.” (pag.109)

Lasă un răspuns