„Revelațiile morții” – Lev Șestov (I)

Sestov*”Cine știe, spune Euripide, s-ar putea ca viața să fie moarte, iar moartea să fie viață.”(pag.15)

* „Se întâmplă ca Îngerul Morții să-și dea seama că a sosit prea devreme, că sorocul omului încă nu a sosit: atunci nu îi ia sufletul, nici măcar nu i se arată; dar îi lasă una dintre numeroasele perechi de ochi ce-i acoperă trupul. Iar omul vede atunci, pe lângă ceea ce văd ceilalți oameni și de ceea ce vede el însuși cu ochii săi naturali, lucruri noi și stranii(…)” (pag.17)

*”e cu putință ca nici Platon, nici Dostoievski să nu fi urmărit vreun scop precis referindu-se, unul la grotă, celălalt la subteran, după cum nu poți atribui un țel conștient ființei care trece din neant la existență. Scopurile nu se nasc decât mai târziu, mult mai târziu; «la început», scopul nu există.”(pag.25)

*”(…)Dostoievski caută singurătatea ca să evadeze, ca să încerce a evada din subteran (din «grota» lui Platon), în care trebuie să viețuiască toți, pe care toți îl socotesc drept singura lume adevărată, singura lume posibilă, adică justificată de rațiune.” (pag.27)

*”Dar în «subteran» îi apăru un adevăr nou: aceste principii eterne nu există, iar legea rațiunii suficiente aflată la temelia lor nu-i decât o sugestie a omului care-și adoră propria limită și se prosternează dinaintea ei.” (pag.31)

*”(…) nu există cunoaștere decât atunci când sesizez în faptul particular principiul pur, acest «mereu» invizibil, această fantomă atotputernică ce a moștenit puterea și drepturile zeilor și demonilor exilați ai universului.”(pag.36)

revelatiilemortii*”Știința este obiectivă, indiferentă; pe ea nu o preocupă ceea ce este sau nu important. Ea contemplă rece nevinovații și vinovații, nu cunoaște nici milă, nici mânie. Dar acolo unde nu există nici indignare, nici milă, acolo unde toate fenomenele nu sunt decât clasificate și nicicum calificate, acolo nu poate fi deosebire între important și neînsemnat.” (pag.43)

*”Adevăr și cunoaștere științifică nu pot fi conciliate. Adevărul nu suportă limitele cunoașterii științifice; adevărul se înăbușă, sugrumat de brațele formidabile ale «evidențelor» ce formează știința certitudinilor noastre. Știința, continuă omul ridicol, «stabilește legile» și așează «legile fericirii mai presus de fericire»; știința vrea «să ne învețe să trăim».”(pag.75)

Lasă un răspuns