Emil Cioran – Caiete (I)

* Azi după amiază, vrând să scriu despre glorie și negăsind nimic de spus, m-am culcat. Adesea marile mele proiecte m-au dus la pat, lamentabil punct terminus al ambițiilor mele. (pag.38)

* Cine spune mit își afirmă necredința, lipsa totală de simț religios.
Trebuie să te gândești la Dumnezeu, nu la religie, la extaz, nu la mistică. Diferența dintre teoreticianul religiei și credincios este la fel mare ca aceea dintre psihiatru și nebun. (pag.45)

* Există un singur dor: dorul de Paradis. Și poate cel de Spania. (pag.57)

* N-ar putea să existe sentimente pure între cei care fac același lucru. Romancierul nu-l pizmuiește pe filozof, dar romancierii între ei se detestă neapărat, la fel și filozofii între ei, și în special poeții. Să ne gândim ce priviri veninoase își aruncă târfele ce îmaprt același trotuar. Adam n-a fost decât un începător; maestrul nostru, al tuturor, rămâne Cain, el e adevăratul străbun al neamului omenesc. (pag.70)

* Este insuportabil să trăiești situații echivoce. Am scris Tratatul de descompunere în care aruncam totul în aer: mi s-a dat un premiu. La fel s-a întâmplat cu Ispita. Acum vor să premieze Istorie și utopie. Refuz, și nu mi se acceptă refuzul. Din toate părțile mi se refuză satisfacția de a fi neînțeles.
Să fi clamat deșertăciunea a toate cele și să ți se răspundă cu onoruri! Mi se spune: nu trebuia, în condițiile asteam să scrii cărți și să le public. Dar Solomon a publicat și el, și Iov, și toți ceilalți. Deci înjosirea mea e de-nțeles și chiar scuzabilă. Totuși nu vreau să alerg după lauri. Simpla idee că aș putea râvni la glorie mă umilește, mă pierde în proprii ochi. M-am săturat să-mi fie rușine de mine însumi. (pag.71)

* “Sufletul” meu se reduce la nostalgie și anxietate. Doar stări cărora le corespund două abisuri: trecutul și viitorul. Între ele, aer – cât să pot respira, spațiu – cât să încap. (pag.78)

Dostoievski – Demonii (II)

demonii* – (…)Omul e nefericit pentru că nu ştie că este nefericit. Asta-i tot, tot! Cine izbuteşte să afle devine îndată, imediat, în aceeaşi clipă fericit. (…) Sunt fericiţi toţi aceia care ştiu că totul e bine. Dacă ar şti că sunt fericiţi, ar fi fericiţi; cât timp însă nu ştiu că sunt fericiţi, tot atât timp vor fi nefericiţi. Iată ideea, întreaga idee; înafara ei nu există alta!
– Şi când ai aflat că eşti atât de fericit?
– Săptămâna trecută, marţi; ba nu, miercuri, pentru că marţea trecuse, noaptea.
– Cu ce prilej?
– Nu-mi aduc aminte. Pur şi simplu aşa, dintr-o dată; mă plimbam prin cameră … N-are importanţă. Am oprit ceasul, era ora două şi treizeci şi şapte de minute noaptea. (pag.297)

* Niciodată n-a existat un popor fără religie, adică fără noţiunea de bine şi de rău. Orice popor are noţiunea sa proprie de despre bine şi despre rău şi un bine şi un rău al lui propriu. Când noţiunile de bine şi de rău încep să devină comune la mai multe popoare, atunci încep să dispară popoarele respective şi însăşi deosebirea dintre bine şi rău începe să se şteargă şi să dispară. Niciodată raţiunea n-a fost în stare să definească binele şi răul sau numai să separe binele de rău, cât de aproximativ, dimpotrivă, întotdeauna, spre ruşinea ei, le-a confundat într-un mod lamentabil; iar ştiinţa oferea soluţii fondate pe forţa naturală. (pag. 313-314)

* În vremuri tulburi de şovăială sau de tranziţie, întotdeauna şi pretutindeni apar tot felul de indivizi. Nu mă refer la oamenii aşa-zişi “avansaţi”, care se grăbesc întotdeauna să fie înaintea tuturor (preocuparea lor principală), deşi adesea cu scopul cel mai stupid, în orice caz însă cu un scop mai mult sau mai puţin precis. Nu despre aceştia este vorba, ci mă refer la canalii. În orice vremuri de tranziţie se ridică această pleavă ticăloasă, care există în orice societate şi nu numai lipsită de orice scop, dar neavând nici cea mai palidă mijire de idei, ci doar purtând în ea clocotul unui neastâmpăr şi al unei nerăbdări intense. Ei bine, drojdia aceasta, fără să-şi dea seama, aproape întotdeauna se lasă condusă de acel grup neînsemnat de “avansaţi” care acţionează cu un scop precis şi care dirijează tot gunoiul acesta unde-i convine, dacă nu este cumva el însuşi format numai din nişte idioţi sadea, cum de altfel se întâmplă în viaţă. (pag.574)

* (…) chiar şi în suferinţă trebuie păstrată o înaltă seninătate … or, în zilele noastre seninătatea morală lipseşte. Pretutindeni nu sunt decât discuţii şi certuri. Oamenii nu se înţeleg mai bine între ei ca pe vremea turnului Babel. (pag.876)