Emil Cioran – Caiete vol 3 (XIII)

*Adevărul se află în descurajare. Deci curajul, speranța sunt mincinoase, false, ne aduc cunoaștere. A trăi înseamnă că optezi pentru nonreal, pentru nonadevăr.(pag.267)

*Retragerea în sine poate duce la demență, însă demența reprezintă încetarea acestei retrageri. S-ar putea spune mai degrabă că ea constă nu în retragerea în sine, ci departe de sine, căci ea înseamnă fugă, ba chiar suprimarea sinelui. O formă radicală de dezertare.(pag269)

*Săracul, tot gândindu-se la bani, fiind obsedat de ei, ajunge să piardă foloasele spirituale ale nonposesiunii, rivalizând cu bogatul. (pag.293)

*Am observat că după miezul nopții, mi se face milă de mine. Ar trebui să mă obișnuiesc să mă culc mai devreme. (pag.312)

*Nu se poate respira – și urla – decât în regimurile putrede. Dar nu ne dăm seama de asta decât după ce am contribuit la năruirea lor și nu ne-a mai rămas altceva de făcut decât să le regretăm. (pag.378)

*Când obiceiul de a privi lucrurile în față devine manie, plângem după nebunul care am fost și nu mai suntem. (pag.403)

Final

*Fără ideea unui univers ratat, spectacolul nedreptății sub toate regimurile l-ar aduce chiar și pe un indiferent în cămașă de forță. (pag.404)

Emil Cioran – Caiete vol 3 (XII)

* 26 august. Sanda Golopenția îmi povestește că universitatea americană din Bloomington, unde a petrecut un an, are patruzeci de mii de studenți, iar orașul cu același nume doar treizeci de mii de locuitori.
O asemenea anomalie prevetește dezastre.
În aceste societăți zise avansate, în care instalatorii sunt la fel de rari ca geniile, proliferează doar falsul intelectual, universitarul nul și arogant, care se erijează în revoluționar ca să-și disimuleze neantul. (pag.200)

*Creștinismul este iremediabil pierdut dacă până la sfârșitul secolului nu va fi supus la cumplite persecuții. Biserica ar trebui să uneltească pentru ca la putere să ajungă ateii – singurii care ar mai putea-o salva. (pag.207)

*Liberatea nu are înțeles decât pentru un om sănătos; pentru un bolnav, aproape că n-are nici un înțeles.
Suntem oare liberi să nu murim? (pag.227)

*Trebuie să știm întotdeauna să-i fim recunoscători unui dușman fiindcă ne redă nouă înșine, fiindcă ne scapă de risipire și de diluare, fiindcă lucrează totuși pentru binele nostru. Și a ajuns aici supunându-ne la încercări, la umilințe și la suferințe fără număr, prin care spera să ne distrugă. Dar s-a întâmplat pe dos. De aceea el este adevăratul învins. (pag232-233)

*La capătul ultimului război, toată lumea semăna cu Hitler, chiar și învingătorii, mai cu seamă ei. De altiminteri nu l-au putut învinge decât imitându-l din ce în ce mai mult, identificându-se cu el. Niciodată nu l-ar fi putut strivi cu metode democratice, umane, liberale. Au terminat războiul fără milă, fără menajamente, fără discernământ – exact în felul în care l-ar fi sfârșit el, dacă ar fi putut câștiga. Vrând să doboare un monstru, Churchill și Roosevelt l-au imitat, cu greu la început, apoi în chip absolut firesc. Stalin, în schimb, n-a avut nici o dificultate: a reușit de la bun început, ba chiar l-a depășit. Când învinșii și învingătorii utilizează aceleași procedee, nici unul nu e mai bun decât celălalt și nici unul nu are autoritatea morală să vorbească în numele Binelui. (pag.233)