Sincer, nu știu când am scris acest fragment. Știu că era o idee ce mi-a venit într-o seară, într-o cameră de hotel. Am căutat ceva de scris si am găsit doar acest carnețel verde pe care, odată reîntors acasă, l-am aruncat într-un sertar.

 

Nu știu când am cunoscut-o pe Mirela. Era acolo, o parte a cunoscuților mei. Genul de cunoștință cu care te saluți pentru ca în următorul minut să nu te mai gândești la ea. Dacă stau să mă gândesc bine prima oară am văzut-o cu Matei, eram pe stradă si Matei venea spre mine însoțit de o femeie. Bună, bună, el e Adam, a zis Matei, ea e Mirela, a continuat el, am dat mâna, ea a zâmbit politicos, eu am schițat un zâmbet care cred că arăta destul de politicos. Apoi, alta dată la o petrecere m-am întâlnit din nou cu Matei si el era din nou cu Mirela. După câteva zile am auzit că Matei se dezdrăgostise de Mirela, dar Mirela nu s-a supărat si atunci am acceptat-o ca o prezență a grupului. O chemam pe la petrecerile noastre pentru că era o tipă drăguță, ea ne chema pe la petrecerile ei pentru că eram băieți de treabă.

Și deodată după acele întâmplări ea … Îmi dau seama că de fapt mulți ar putea să nu știe acele întâmplări, așa că am să încep cu acea prima zi:

Stăteam prin casă, simțindu-mă un pic inutil, într-una din după-amiezele acelea în care nu ai chef de nimic, în care parcă nimic nu poate să înceapă. Așa că atunci că sunetul telefonului a venit ca o eliberare, ca o posibilitatea de a ieși din acea stare.

– Bună, am auzit o voce plăcută în receptor.

– Bună ziua, spun eu serios și prudent.

– Sunt eu, Mirela.

– Aaaa … Bună, am spus eu un pic mai liniștit.

– Mulțumesc spuse ea.

– Pentru ce?

– Păi când nu știai cine e la telefon ai spus un bună ziua serios, iar când am zis cine sunt ai zis mai prietenos doar bună. De asta am simțit totul ca un compliment.

– Păi știi, eu …, am zis un pic incurcat.

– Glumeam, Adam. Ce faci?

– Prin casă. Nimic special.

– Deci nu ai ceva de făcut urgent acum.

– Nu cred, am spus.

– Vreau să te rog ceva, mi-a zis ea pe un ton mai serios,

– Spune.

– Trebuie să merg la o lansare de carte și n-am chef să merg singură. Știi autorul se dă la mine și …

– Deci vrei să vin cu tine?

– Dacă ai putea, ar fi foarte bine.

– Bine. Spune unde și la ce oră?

– Păi dacă deschizi ușa aș putea să-ti spun direct.

M-am ridicat de pe fotoliul pe care mă așezasem și m-am dus spre ușă neîncrezător. Deși nu mă așteptasem, Mirela în dreptul ușii. Nu mai știu dacă am auzit în telefon sau direct vocea ei spunând:

– Acum că tot ai deschis ușa, ai putea să mă inviți înăuntru?

*

[youtube http://youtu.be/D9AFMVMl9qE]

About the author: picaturigand

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *